luni, 20 februarie 2012

Planta care vindeca sufletul



Vracii culturilor stravechi spuneau ca adevarata tamaduire este cea care pune ordine nu doar în trup, ci si în minte si în spirit. Ce fel de tratament ar putea însa genera o asemenea vindecare totala? Tot adeptii medicinei traditionale, practicate de mii de ani în cele mai îndepartate colturi ale planetei, au raspunsul: plantele de leac, responsabile, afirma bastinasii care le-au folosit, dar si oamenii de stiinta, tot mai atrasi de virtutile lor terapeutice, de vindecari de-a dreptul miraculoase. În padurile amazoniene, la mare pret este potiunea numita ayahuasca si intrata de curând si în vizorul specialistilor din marile laboratoare farmaceutice ale lumii.

„La Medicina”

Preparata dintr-o planta asemanatoare vitei-de-vie, numita caapi, si frunze de chakruna, ayahuasca este considerata de bastinasii din Amazonia un leac sacru. De altfel, pentru cei ce participa la ceremoniile de vindecare, folosirea ayahuasca este un mod de viata, iar licoarea este numita, simplu, „La Medicina” – medicamentul. Din coarda de vita de caapi se obtine un lichid, numit de localnici „vinul sufletului”, care contine numerosi alcaloizi, având un rol sedativ, dar, cel mai important, contine inhibitori de monoaminoxidaza (I-MAO). Cealalta componenta a produsului, chakruna, contine DMT (dimetiltriptamina) supranumita si "Molecula Spiritului", o substanta secretata in mod natural de Glanda Pineala (al Treilea Ochi).
Dupa ce coardele plantei sunt curatate de frunze si de coaja exterioara, fibrele lor sunt macinate marunt si puse într-un cazan imens, în care se mai presara si frunze de chakruna. Urmeaza un nou strat de fibre macinate, un nou strat de frunze. Când cazanul este aprope plin, se adauga apa si amestecul se fierbe la foc domol, timp de câteva ore. În aceasta perioada, lichidul se evapora si în final în cazan ramâne o pasta verzuie: ayahuasca. Aceasta este strecurata, prin sita si la final, din toata materia nu ramâne mai mult de un litru de lichid vâscos. Aceasta este „La Medicina”.

Vindecari pe care medicina moderna nu le poate explica

În mod curios si inexplicabil pentru medicina moderna, exista mii de cazuri documentate de vindecari de afectiuni fizice, psihice sau emotionale si multe cazuri de tamaduire completa de boli considerate incurabile. De aceea, medicii occidentali si studiaza cu mare atentie, în ultimii ani, ayahuasca, participând la ceremoniile samanice si încercând sa descifreze misterul acestei bizare potiuni magice. Un mare numar de oameni au fost vindecati de dependenta de droguri sau alcool, iar cazurile de cancere intrate în remisie, dupa folosirea ayahuasca, sunt prea numeroase spre a fi ignorate.

Bolnavii experimenteaza tot felul de fenomene, atunci când se afla în „calatoria mistica” provocata de ayahuasca. Ei îsi vad rudele decedate, spirite de toate felurile, peisaje supranaturale, animale, pasari si creaturi fantastice, traiesc stari de clarviziune, clarauditie, etc.. Samanii stiu sa ceara sprijinul acestor entitati spirituale, pentru vindecarea fizica si trezirea spirituala a bolnavilor. Practic, pentru ei nu exista boala fara leac, câta vreme spiritele îi ajuta.

Ayahuasca nu este însa pentru oricine, caci experienta ingerarii ei este una intensa, coplesitoare. Si totusi, licoarea ajuta la punerea în ordine a trupului, mintii si spiritului, dar si a trecutului, prezentului si viitorului. Gratie extraordinarelor sale puteri de vindecare, ayahuasca este venerata de-a dreptul, în America de Sud si tot mai cautata de oameni din întreaga lume. Unii bolnavi vin din Peru, Brazilia, Columbia, Ecuador, Mexic, Statele Unite si chiar Canada pentru a participa la ceremoniile din salbaticia Amazonului si pleaca vindecati si uluiti de cele simtite si traite. Exista chiar si samani itineranti, din triburile aflate aproape la stadiul epocii de piatra, din Amazonia, care aduc cu ei materia prima si prepara mirabila licoare pe loc, în orasele din „lumea civilizata” si unde nu duc niciodata lipsa de clienti.

56 de comentarii:

  1. Buna ziua,
    Sunt interesat de acest procedeu de vindecare cu Ayahuasca. Va rog sa imi dati detalii.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va rog sa ma contactati pe e-mail.

      Ștergere
    2. Buna cum as putea sa iau legătura cu dumneavoastră mulțumesc frumos

      Ștergere
  2. As vrea sa stiu cum pot face si eu un tratament cu ayahuasca. Sufar de scleroza multipla

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua. Si eu sunt interesat de acest tratament si m-ar interesa mai multe detalii. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma intereseaza o sesiune cu Ayahuasca. Bunica, ai mail.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc pentru mail. Oricum pastram legatura. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Tu chiar vrei sa te credem??
    Garantii?
    Ioc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pascal a spus:
      "Daca Dumnezeu nu exista, nu pierzi nimic crezand in El, dar daca El exista si nu crezi, atunci ai pierdut totul."
      Foarte asemanator ar fi si raspunsul meu prntru tine.

      Ștergere
  7. Parerile sunt impartite, adica pro si contra.
    Vindecarea cu Ayahuasca a devenit deja comerciala; greu de gasit omul(samanul) potrivit, chiar si in tarile Americii de Sud. Mai degraba "sarlatanul"...;)
    In Europa nu stiu inca sa se practice acest "tratament". E mai bine!
    Lucia

    RăspundețiȘtergere
  8. Intotdeauna sunt acrii strugurii... :D

    @Rory: garantii? :D :D :D

    @bunica: sa stii inca n-am uitat, dar se pare ca inca n-a venit timpul meu...asa ca mai astept. Multumesc. ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu poti scoate ayahuasca din tarile sud americane . E interzis

    RăspundețiȘtergere
  10. Ayahuasca e doar o pastila a adevărului pe care o primești din pământ direct, eu sunt doar un mic gândac pe pământul asta, dar sunt un gândac care am umblat peste tot in lume am văzut si făcut tot ce se poate numi rău pe pământ , habar nu am cine e bunicuta sau cum o keama si nici nu îmi pasa , tot ce am invatat pana la 26 de ani e ca nu contează pe unde umblam , e important întotdeauna dor unde ajungem, știți eu mereu mă întrebăm cum arată iadu si încercăm sa aflu mai multe puțin despre locu unde am sa ajung si fac pariu ca mulți ca mine care au făcut ce am făcut eu încă visează noaptea locu ăla promis doar noua pacatosilor si după toate ce am văzut am înțeles ca cateodata nu trebuie sa Facem totul perfect, e deajuns sa Facem totul doar bine si e suficient, numi pasa ca unde am sa ajung după ce o sa mor da măcar pana atunci am sa încerc sa spal puțin tot ce am Mazgalit in trecut, oameni sunt doar simple creaturi si păcat ca uitam toți ca suntem creati la fel si pe același pământ, toată viața am fost judecat pt ceea ce am făcut si nimeni niciodată nu sa pus in locul meu sa vadă dacă ar fi putut face altcumva si e atât de simplu si ușor sa fim doar oameni, in loc sa judecam ar trebui sa ne punem o mică întrebare înainte si e simpla. Oare dece? Atât, oareee dece? Oare dece a făcut omu ăla asta si ce motiv a avut? Toți avem un motiv si pe fiecare ne doare indiferent de culoare înălțime vârsta sau statut social, si cel mai simplu lucru pe care la lăsat Dumnezeu pe pământ e sa fi OM, adică sa știi sa zici sarutmana când intri între-un magazin sau buna ziu si multumesc frumos. Si totuși pt uni parca asta e cel mai greu. As vrea sa vedeți cum arat deși no sa vedeți niciodată dar dacă ați vedea ați socati ca cineva ca mine Vb așa asta va promit, îmi pare rău dacă vam plictisit si nu vreau sa asigur sau sa conving pe nimeni, mi se rupe oricum nimeni nu o sa aprecieze vreodată nimic poate din ce am Vb, dar un sfat îl las aici in urma. Dacă aveți ocazia vreodată sa beti ceaiul asta , nu ratati asta pt ca nu va ajuta la nimica decât va face sa intelegeti puțin cam ce nu ați înțeles vreodată si nici nu o sa intelegeti decât așa. Imaginativa ca nu ați făcut niciodată matematica si te intrebi oare cât e 7 ori 37 si iti pare imposibil sa afli. E , după ce o sa bei ayahuasca o sa înțelegi pana si ecuatiile de gradul 3. Si încă ceva asta ca sa intelegeti dece merita sa incercati. Nimeni nu moare de 2 ori, așa ca doar o data putem muri toți, așa ca traitiva viața doar sa nu abuzati de ea si traiti pt voi nu pt alți. Numai bine si dacă nu pace atunci măcar liniște. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana la 26 de ani puteai sa inveti putina punctuatie si sa lasi limbajul "de messenger", ex. "keama".

      Ștergere
    2. nastykid_alex@yahoo.com23 mai 2013 la 21:45

      Din tot ce a spus omul ala mai sus, tu doar cu asta ai ramas,ca nu a pus semne de punctuatie? Asta e important,nu ce vrea sa zica? In locul tau as tacea din gura.

      Ștergere
    3. poate nu mai stie gramatica din cauza ayahuascai, poate te ajuta sa inveti ecuatii de gradul 3 dar te transforma intr-un agramat. poate asta e pretul ce trebuie sa il platesti pentru darul spiritual primit de la ayahuasca, sa devii un analfabet caruia ii curge din gura.

      Ștergere
    4. Poate ca nu a scris câteva cuvinte bine dar mai întâi asculta ce are omu de zis și după judeca . Dacă citesti cu mare atenți ce a scris o sa iti dai seama ca nu e un analfabet dar după cum vorbești nu îti vei da seama niciodată despre ce vorbește acest om .

      Ștergere
    5. Du te ba băiatule sper ca ai mai îmbătrânit și ți dai seama cat de penibiln erai la 26.prezentarea asta cu,, eu le am făcut pe toate,, e deplasata rau de tot grav chiar, altceva omul nu e simplu om e chiar co creator de univers,plimbate mai puțin și citește mai mult

      Ștergere
    6. Domnule dragă, să știți că Dumnezeu vrea ca orice om să fie salvat. Pentru El, fiecare om contează. Citiți, vă rog, ceea ce ați căutat o viață, pe site-ul: www.jw.org

      Ștergere
  11. Exista asa ceva in Romania?
    Nu sufar de nimic ,dar o experienta de genul as vrea sa traiesc :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Bunica ai mail. Mai esti cu noi? Respect

    RăspundețiȘtergere
  13. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  14. bunica un mail te rog! multumesc

    RăspundețiȘtergere
  15. marcocivirgil@yahoo.com20 iulie 2013 la 21:48

    Am participat la o ceremonie de vindecare la Chicago Il.in luna mai anul acesta,daca nu expira viza de sedere as fi participat la mai multe ceremonii impreuna cu sotia mea.Sunt interest sa aflu detalii de organizare a ceremoniei,daca se pote tine in Bacau.Suntem mai multe persone interesate,va asiguram si spatial. Astept raspunsul dv.

    RăspundețiȘtergere
  16. Anonim prietene, eu nu sunt un literat. cea ce am scris e doar un mesaj catre cei ce vor sa inteleaga, in realitate am 1,91 inaltime si 113kg sunt un om rau care nu avea incredere in dumnezeu si in nimica decat in el. in schimb un ceai adica mai bine zis o planta mi-a schimbat viata total in bine. daca nu scriu corect imi place ca macar tu esti mai destept si tot ce iti doresc e sa vezi tot ce am vazut eu si niciodata sa nu treci sau sa faci ce am facut eu. imi pare bine ca macar uni nu se uita la cat de corect scriu, ci doar la mesaju pe care am incercat sa il transmit prin ceea ce am scris grestit dar sincer si din suflet. baieti si fete traitiva viata exact cum vreti si aveti grija sa nu gresiti mai mult decat vi se greseste. multa liniste in continuare va doresc:))) si inca ceva sa nu uitati. DOAR TU POTI FI CU ADEVARAT TU.:)) SEMNAT CU SCUZE CEL JUDECAT CA NU SCRIE CORECT:))))) KMZZ.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, imi poti lasa o adresa de mail te rog ? As vrea sa te intreb cateva lucruri. A mea e nastykid_alex@yahoo.com. Multumesc anticipat

      Ștergere
    2. Ti-am citi mesajul. Mi-a placut ce ai spus si cum te-ai scuzat.Eu te inteleg perfect pentru ca am trecut pe "strada" asta. Si ma bucur. N-as fi inteles nimic daca nu o faceam. Stii ce-mi place? Cei care au trecut pe acolo, dintr-o data se pot intelege pe ei, se inteleg intre ei si-i inteleg si pe ceilalti oameni ca nu pot si de ce nu pot. Acum stii ca exista o alta lume, reala, lumea cea adevarata si stii si ce ai de facut. Oameni bini, merita sa incercati. Nu o sa va para rau. Cu mult drag.

      Ștergere
  17. Se presupune ca Moise,Buddha, Pythagoras si toti marii initiati s-au servit de droguri pentru a cunostere realitatile transcedentale ceea nu-I imposibil , ba chiar posibil in cazul lui Ptythagoras.Si astazi in unele triburi sunt folosite anumite plante cu efect psihedelic:1. MAUCATAL(teonanaucatl)= o ciuperca halucinogena ce produce o intense stimulare a memoriei si viziuni colorate 2.YAGE=liana tropicala Americana, se crede ca poti gasi cu ajutorul ei comori ingropate 3.AYAHUASCA=liana , se ia in intuneric si se aduga plantei yage 4.PEYOTL=provoaca viziuni intro perpetua miscare incat subiectul scoate strigate de admiratie5.HUANTA,HUACHUMA,TABAC= se fumeaza ore intregi intro incapere inchisa.6.TARASU,NUCHAMOARE SIBERIAN , LSD25= produce halucinatii , euforie, viziuni colorate, sentiment de putere , nebunie.Toate aceste droguri sunt metagnominigene mai exact produc CLARVEDERE.7.In Franta vita -de-vie NOHA( actualmente interzisa)dadea un vin care te facea nebun ( un vin natural insa care nu are nevoie de nicio prefece in timp ce celelalte tipuri de vin sufera 21 preparari cu sulf, sulfat de cupru care sut substante toxice ptr organism ).8SOMA hindusilor ,HAOMA sau AMARITA AVESTICA= un suc obtinut din 2 plante presate la rece , este nectarul aurit , bautura nemuritoare a zeilor .9HOMA la persani(tamarsicul ,melilotul,psoralierul).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord cu ceea ce spui. Experientele transcedentale nu cred ca pot fi accesate cu ajutorul unor substante, naturale sau de sinteza. Meditația poate ajuta in încercarea mintii spre cunoastere. Aici e o intreaga filosofie a umanitatii.

      Ștergere
  18. -Sarpele ii spuse Evei in Paradis:,,Nu veti muri gustand din acest pom, dar Dumnezeu stie ca imediat ce veti manca, ochii vi se vor deschide si veti fi asemanatori zeilor, cunoscand binele si raul(Geneza,III,2-3-4-5). Este vorba despre un fruct care stimuleaza inteligenta si simturile (ar putea fi si un symbol al unei bauturi intiatice .)plantele mai sus metionate !!!

    RăspundețiȘtergere
  19. In tari europene precum Spania, Portugalia, Olanda si poate si altele, Ayahuasca este legala. Deci se tin sesiuni cu samani care vin din America de Sud. Trebuie doar sa le aflati programul si sa luati legatura cu ei.

    RăspundețiȘtergere
  20. Sunt si eu interesat de acest tratament. Adresa mea de e-mail este traiciu2001@yahoo.com.

    RăspundețiȘtergere
  21. Vindecarea are intr-adevăr loc, și am încredere deplina în proces. Cineva mi-a spus ca a bea ayahuasca este unul din cele mai importante lucruri pe care putem sa îl facem pe planeta asta.
    Am avut și eu numeroase ceremonii și am notat ce s-a întâmplat. Dacă cineva vrea sa citească despre experiențe și la ce s-ar putea aștepta de la aceasta planta maestra, puteți sa citiți aici http://jurnaldejungla.info . Bineînțeles, experiența diferă de la persoana la persoana, însă la urma urmei este același lucru. Un proces de vindecare, atât fizic cât și mental și spiritual.

    RăspundețiȘtergere
  22. Sufar de depresie de 4 ani am incercat n tratamente fara rezultat .ma poate ajuta ayahuasca ? De unde o pot procura? Are efecte adverse ? Scuze pentru atatea intebari. Am nevoie de un sfat .multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  23. Thanks to share this article its all information is really great and useful.

    Peru Ayahuasca

    RăspundețiȘtergere
  24. Chanpreetfunbook@gmail.com
    Contactează ma ta va rog frumos

    RăspundețiȘtergere
  25. its a nice article u made i really like this its very nice to read ur blog.

    ayahuasca experience
    ayahuasca dmt
    ayahuasca diet

    RăspundețiȘtergere
  26. Thanks to share this post its all information is really very nice and useful for all users.

    Ayahuasca Retreats

    RăspundețiȘtergere
  27. Stiti ce nu inteleg eu. Daca acest amestec de plante stimuleaza atat de mult inteligenta, de ce bietii bastinasi nu au devenit savanți, doar poseda adevarul absolut :))) come on people! Lasati prostiile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E posibil sa nu fi devenit savanți din motivul ca au ajuns la un punct în care sunt atât de inteligenți încât sa înțeleagă ca nu asta e scopul suprem în viata. Eu zic ca măcar odată, chiar dacă nu ajutat de vreo anumita substanța, sa încerci sa meditezi puțin asupra vieții și sa te întrebi ce e cu adevărat important în viata. Eu după ce am început sa meditez, după o depresie severa cu episoade de suicid, am început sa înțeleg ca în viata nu e important nici sa ai nici sa iti faci prieteni, nu e important sa devii celebru și nici bogat..cred acum ca scopul vieții e fericitea care este extrem de relativă. Zic doar sa ne scoatem capul din nisipul în care ne - a îngropat societatea și sa gândim pentru noi.

      Ștergere
  28. As vrea sa stiu cum pot face si eu un tratament cu ayahuasca.

    RăspundețiȘtergere
  29. As vrea sa stiu cum pot face si eu un tratament cu ayahuasca.
    Cum vă pot contacta?
    Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
  30. A facut cineva tratament cu ayahuasca pana acum.Ne poate de ceva detalii?
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna

      eu am facut tratement cu ayahuasca si m-am vindecat de cancer

      Ștergere
  31. Doresc mai multe informatii. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  32. Îi sunt foarte recunoscătoare Dr Dawn Acuna, pentru că mi-a adus înapoi soțul care m-a părăsit pentru o altă femeie, în acel moment soțul meu M-a părăsit Am crezut că am pierdut totul până când o prietenă de-a mea mi-a dat-o pe Dr Dawn Acuna, contact WhatsApp, i-am trimis un mesaj și i-a spus durerea prin care trec, așa că ea mi-a spus că totul va fi bine, dacă am încredere și cred în ea, vraja va funcționa cu siguranță pentru mine și soțul meu sigur se va întoarce acasă și ea mi-a spus ce de făcut, așa că acele lucruri au fost făcute și 48 de ore mai târziu, soțul meu s-a întors acasă cerșindu-mi iertare, sunt atât de fericit și recunoscător Dr Dawn Acuna, dacă aveți nevoie de ajutorul ei, contactați-o, este precisă și sinceră,
    * Dacă vrei să vrăji pentru a concepe.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul
    *Dacă vrei să vindeci orice fel de boală
    * Dacă aveți nevoie de vrajă pentru a obține un loc de muncă bun. *Dacă doriți să nu mai aveți avort spontan. Si etc. scrie-i pe e-mail { dawnacuna314@gmail.com }
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru comentariu !